Povestea lui C.I. PARHON

Constantin Ion Parhon născut la 15 octombrie 1874, Campulung Muscel - decedat la 9 august 1969, București a fost un demnitar comunist, medic endocrinolog și neuropsihiatru roman, care a indeplinit funcția de presedinte al Prezidiului Marii Adunari Naționale a Republicii Populare Romane (seful statului) in perioada 13 aprilie 1948 - 2 iunie 1952. Parhon a mai facut parte dintr-un comitet interimar prezidential format din cinci membri (printre care si Mihail Sadoveanu, Stefan Voitec, Gheorghe Stere și Ion Niculi) intre 30 decembrie 1947 si 13 aprilie 1948. Constantin Ion Parhon s-a nascut la 15 octombrie 1874 in orasul Campulung Muscel (judetul Muscel, inglobat ulterior in judetul Arges). Tatal sau era originar din Cetatea de Balta (azi jud. Alba, fost jud. Tarnava Mica). Studiile secundare le-a facut la Focsani, Buzau si Ploiesti, bacalaureatul l-a obtinut in 1892. A studiat medicina la universitatea din Bucuresti (1893-1900) si a obtinut in 1900 titlul stiintific de doctor in medicina cu teza Contributiuni la studiul tulburarilor vazomotorii in hemiplegie. In timpul studiilor a lucrat ca extern (1896-1897) si intern (1897-1900) al spitalelor din Bucuresti. Dupa absolvirea studiilor si obtinerea doctoratului, profeseaza ca medic la Spitalul Rural "Rallet" din judetul Dambovita (1901-1902) si apoi medic secundar la Spitalul Pantelimon (1903-1909). In aceasta perioada, devine docent al Clinicii de boli nervoase din Bucuresti (1903), urmand si un stagiu de perfectionare la München (1906). Apoi, devine medic primar la Ospiciul Marcuta (1909-1912). Este angajat in invatamantul superior medical, ca profesor universitar de neurologie si psihiatrie, la Facultatea de Medicina din Iasi (1913-1933) si de clinica endocrinologica la Facultatea de Medicina din Bucuresti (1933-1940 si 1944-1958). In paralel cu activitatea didactica isi continua activitatea profesionala ca director al Spitalului Socola din Iasi (1917-1930) si apoi al Institutului pentru bolile nervoase, mintale si endocrinologice din Bucuresti (1930-1940). In 1928 este ales membru corespondent al Academiei Romane si in 1939 devine membru titular si presedinte de onoare al acestui prestigios for stiintific. Detine si alte functii in cadrul organizatiilor profesionale medicale: membru titular al Academiei de Medicina din Bucuresti (1935), membru de onoare al Academiei de Stiinte Medicale (1969), membru fondator al Societatii de Anatomie din Bucuresti, al Societatii de Biologie, al Societatii Romane de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie si Endocrinologie. In 1946, regele Mihai infiinteaza Institutul de Endocrinologie cu numele "C. I. Parhon". Primul sediu al acestui institut a fost la Spitalul "Colentina". Ulterior, dupa nationalizarea in 1948 a spitalelor, sediul Sanatoriului de maici "St. Vincent du Paul", din parohia Bisericii Franceze de la Statuia Aviatorilor, a devenit sediul Institutului. A fost ales ca membru al Academiilor de Stiinte ale URSS, R. P. Bulgara, R. P. Ungara si R.D.G, al societatilor de endocrinologie din Paris, Moscova si Praga, al Societatii Estone de Neurologie, al mai multor societati din Paris (de neurologie, de psihiatrie, de medico-psihologie si al Societatii medicale a spitalelor). In anul 1948 a fost ales ca Doctor honoris causa al Universitatii Caroline din Praga. Parhon a fost fondatorul Revistei Societatii Romane de Endocrinologie, Acta Endocrinologica, in 1938 (revista refunctioneaza din 2005 sub egida Academiei Romane). A fost membru in colegiul de redactie al revistelor Folia neurobiologica si Revue française d'endocrinologie. In calitate de militant socialist, Parhon a fost influentat in tinerete, dupa propriile afirmatii, de operele lui Karl Marx. A fost unul dintre fondatorii Partidului Muncitor, un grup politic efemer, fuzionat cu Partidul Taranesc in 1919. La scurt timp dupa fuziune, Parhon s-a separat impreuna cu un grup si a devenit sustinator al Partidului Comunist din Romania (PCR). In primavara anului 1944 a fost primul semnatar al memoriului-protest al intelectualilor pentru iesirea Romaniei din coalitia militara fascista. Devine presedinte al ARLUS-ului (1944-1967). Din 1946 pana in 1961 a fost fara intrerupere deputat in Adunarea Deputatilor si apoi in Marea Adunare Nationala. Dupa proclamarea Republicii Populare Romane la 30 decembrie 1947, Constantin Ion Parhon a fost ales presedinte al Prezidiumului Republicii Populare Romane (30 decembrie 1947 - 13 aprilie 1948), facand parte dintr-un comitet interimar cu functii prezidentiale (ales de Adunarea Deputatilor), alaturi de Mihail Sadoveanu, Stefan Voitec, Gheorghe Stere si Ion Niculi. In perioada 13 aprilie 1948-2 iunie 1952, Parhon a indeplinit functia de presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Romane (functie echivalenta cu cea de sef al statului), insa puterea de facto era detinuta de Partidul Muncitoresc Roman. In iunie 1952 a renuntat la activitatea politica, dedicandu-si restul vietii activitatii de cercetare stiintifica. La 22 august 1950 a decretat prin articol unic schimbarea numelui de Brasov in Orasul Stalin "in cinstea marelui geniu al omenirii muncitoare, conducatorul poporului sovietic, eliberatorul si prietenul iubit al poporului nostru, Iosif Vissarionovici Stalin", impreuna cu Marin Florea Ionescu. A fost director al Institutului de Endocrinologie (1949-1957) si al Institutului de Geriatrie (1952-1957). I-a fost conferit titlul de Erou al muncii socialiste. A incetat din viata la 9 august 1969 in Bucuresti si a fost inmormantat in Mausoleul din Parcul Carol. Ramasitele sale pamantesti au fost exhumate dupa dezafectarea mausoleului in anul 1991.