Ilia Ilici Mecinikov- "Moartea începe în Colon"

Născut la 15 mai 1845 și decedat 15 iulie 1916, microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, de origine evreiască și româno-grecească, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului Holerei. Pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei, în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină. Mecinikov s-a născut la Ivanovka, un sat de lângă Harkov, Ucraina. Tatăl său, Ilia Ivanovici Mecinikov a fost ofițer cu gradul de colonel în Garda Imperială. Tatăl său era de proveniență rusă, cu rădăcini moldovenești și de îndepărtată origine greacă. El a fost un urmaș al lui Iuri Ivanovici Milescu- Spafarii, care era nepot al cărturarului, diplomatului și călătorului moldovean Nicolae Milescu Spătarul. Mama savantului, Emilia Lvovna Nevahovici a fost fiica scriitorului Lev (Yehuda Leib) Nevahovici. Încă de mic, Ilia era pasionat de științele naturii. După publicarea lucrării lui Charles Darwin, "Originea speciilor", Mecinikov a devenit unul din susținătorii teoriei evoluției. 

În spiritul adevărului și realității, cât și în baza standardelor de informare-comunicare, trebuie să remarcăm că, în timp și generații diferite, numele de Riga este legat direct de cunoașterea ascendenței românești a savantului Mecinikov. 

Etapa 1930. La numai 22 de ani, student fiind la Facultatea de Medicină din Bucureşti, viitorul Prof. Dr. Doc. Ilie Th. Riga (1908-1977) consemna într-o sinteză publicată în revista Natura din 15 oct. 1930 originea românească a lui Metchnikoff: «Este foarte interesant de ştiut că, printre ascendenţii renumitului biologist şi totodată filosof rus naturalizat francez, Élie Metchnikoff, figurează numele unui mare Român, eruditul boier moldovean Spătarul Milescu. În biografia pe care a scris-o chiar soţia sa, Olga Metchnikoff (Vie d’Elie Metchnikoff, 1845-1916, Hachette, Paris, 1920), este citat istoriograful francez Émile Picot, care, după cronica lui Ioan Neculce şi alte izvoare istorice, ne dă amănunte asupra vieţii „Marelul Spătar”: „Puţini oameni au avut o viaţă atât de aventuroasă şi se glorificară prin onoruri atât de variate ca Nicolae Spătar Milescu. Numele său e legat de istoria literaturii moldovene, greceşti, ruseşti şi chinezeşti. Originea şi talentele sale, crima sa, mutilarea ce i-a fost impusă, călătoria îndrăzneaţă prin cuprinsul Asiei, pentru a ajunge la Peking, preţioasele învăţăminte culese în timpul Ambasadei sale pe lângă Fiii Cerului, toate acestea aţâţă curiozitatea oricui”. Ajuns interpret al ţarului Petru-cel-Mare, acesta îl consulta în chestiunile Extremului-Orient şi îi încredinţa redactarea în limbi străine a notelor diplomatice secrete. Activitatea literară a Spătarului a fost vastă. A studiat la Stambul teologia, filosofia, istoria, greaca veche şi modernă, latina, slavona şi turca, iar în Italia ştiinţele naturale şi matematicele. A tradus Biblia din greceşte în româneşte, a scris o cronică asupra originei Românilor, articole de teologie, etică şi filosofie, artă, arheologie şi istorie; a descris călătoria în China, Siberia şi pe Amur şi a făcut numeroase traduceri din documente diplomatice. Erudiţia sa era atât de întinsă, încât contemporanii îl consultau pentru cunoştinţele sale, ca pe o enciclopedie. S-a căsătorit cu o moscovită şi a avut mai mulţi copii şi nepoţi, dintre care trei veniră în Moldova şi intrară în armata rusească. În Enciclopedia lui Brokhaus şi Effrone se găsesc următoarele date: „Metchnikoff-ii sunt nobili, originari dintr-un boer moldovean, Spătarul Juri Ştefanovici (nepotul Marelui Spătar Milescu), venit în Rusia în 1711 cu Domnitorul Dimitrie Cantemir. Petru-cel-Mare dete acestui boer proprietăţi întinse. Fiul său luă numele de Metchnikoff (în traducere rusească purtător de spadă, zice istoricul)” – un fel de Spătărescu al nostru. Metchnikoff avea o mătuşă foarte mândră de ilustrul lor strămoş, ne spune soţia sa Olga. Iar noi, la rândul nostru, ne putem mândri de originea românească a lui Élie Metchnikoff, revendicat de ruşi şi de francezi în acelaşi timp». A studiat științele naturii la Universitatea din Harkov, apoi a plecat în Germania, pe insula Helgoland (de la Marea Nordului) unde a studiat fauna marină, după care și-a continuat studiile la Universitatea din Giessen, apoi la Göttingen și, în final, la Academia din München. A mai studiat și la Institutul de Biologie Marină de la Napoli, primind o bursă din partea Rusiei. În 1867 s-a întors în Rusia și a fost numit doctor docent la Universitatea din Odessa, dar la scurt timp se mută la Universitatea din St. Petersburg. În 1870 revine la Odessa ca să preia funcția de profesor titular de zoologie și anatomie comparată. Prima sa soție, Ludmila Feodorovna (cu care se căsătorise în 1869), suferea de tuberculoză și s-a stins din viață în 1873. Decesul ei, la care s-au adăugat și alte probleme, i-au provocat lui Mecinikov o puternică depresie și acesta a încercat să se sinucidă luând o mare cantitate de opium. Reușeste să depășească această perioadă dificilă a vieții și reîncepe munca de cercetare la Odessa în 1875, an în care se recăsătorește cu Olga Belokopitova. În 1880 aceasta se îmbolnăvește de febră tifoidă. Acest lucru, împreună cu alte probleme (disputele aprinse cu colegii, insatisfacțiile profesionale, situația politică a țării și starea precară a sănătății sale), îi cauzează o nouă dezechilibrare psihică, urmată de o nouă tentativă suicidară: Mecinikov se infectează cu sângele unui bolnav de febră tifoidă cu speranța că își va găsi sfârșitul. Dar, după o perioadă de suferință, își revine și, în 1882 reîncepe munca sa de cercetare la Messina, Sicilia. Pe când se afla în Germania, Mecinikov a studiat înmultirea sexuată și asexuată a parazitului broaștei, Ascaris nigrovenosa. La Napoli, împreuna cu un alt coleg rus, a studiat bureții marini, iar la Spezia a studiat steaua de mare. Devine interesat apoi în studiul microbilor și mai ales al sistemului imunitar. În 1882 renunță la funcția sa de la Universitatea din Odessa și pune bazele unui laborator în Messina pentru a studia embriologia comparată, unde descoperă fagocitoza, în urma experiențelor efectuate pe larvele stelelor de mare. În țesutul intestinului unei anemone de mare, descoperă celule care secretă un colorant ciudat. Mecinikv își dă seama că este vorba de lupta împotriva agentului patogen. Propune introduce termenul de "macrofage" pentru celulele care le distrug pe cele străine ce patrund în organism și de "microfage" pentru cele care astăzi sunt cunoscute sub denumirea de granulocite neutrofile. Așadar, Mecinikov este primul care și-a dat seama de importanța celulelor pentru apărarea imunitară. Teoria sa era radicală: anumite celule albe devoreaza corpusculii dăunători, cum ar fi bacteriile. Însă celebrii vânatori de microbi din Occident, Pasteur, Behring iau în derâdere rezultatele sale.

Mecinikov a descoperit mecanismul imunității contra bacteriilor și rolul globulelor albe (fagocitoza), astfel încât reușeste să trateze și să combată holera. 

În 1888 se duce la Institutul Pasteur unde rămâne până la sfârșitul vieții, în 1904 ajungând la funcția de vice-director al acestui institut. Studiile privind bacteriile acidului lactic au fost continuate de savantul japonez Minoru Shirota. Acesta, pornind de la cercetările lui Mecinikov, și-a dedicat întreaga viață studierii efectului pozitiv al acestor microorganisme asupra tranzitului intestinal și asupra sănătății în general iar în 1935 a reușit să izoleze aceste bacterii și să creeze un nou tip de produs lactat a cărui rețetă este valabilă și astăzi. În 1919, la Moscova a fost fondat Institutul Mecinikov pentru maladii infecțioase. La Institutul Pasteur studiază modalitatea de obținere a celebrului vaccin contra rabiei. Tot aici, împreună cu Émile Roux, lucrează asupra produsului 

Calomel, un fel de unguent care avea proprietatea de a preveni contractarea sifilisului. A studiat și acesta boală venerică făcând teste pe maimuțe antropoide. Mecinikov a mai elaborat o teorie conform căreia îmbătrânirea este cauzată de o bacterie toxică aflată în intestine și că acidul lactic ar putea prelungi viața. A introdus termenul de gerontologie.

Prof. Dr. I. I. Mecinikov a demonstrat integrarea într-un sistem trinar de relaţie etiologic-patogenă-terapeutică, Flora intestinală, medicina probiotică şi longevitatea. Monografia oferă şi soluţii practice anti-îmbătrânire, cea mai importantă fiind aceea de anihilare, înlăturare şi înlocuire a florei microbiene patogene intestinale cu cea probiotică, care se găseşte din abundenţă în iaurt şi laptele acru. Conexiunile identificate de Mecinikov – între apărarea organismului prin fagocitoză şi imunitate, cu mărirea longevităţii prin modificarea sanogenetică a florei microbiene intestinale – au deschis noi perspective în consolidarea sănătății-longevității organismului uman, în geronto-profilaxie, în medicina anti-aging şi în geronto-terapie.

• la flora intestinală microbiană patogenă – legătura cu o anume alimentaţie, cu putrefacţia intestinală, intoxicaţia cronică a organismului, boli (cronice şi degenerative) şi îmbătrânirea patologică; • la flora intestinală microbiană nepatogenă (şi terapeutică) – acţiunea alimentaţiei lactice fermentate (iaurt şi lapte acru), rolul conservant, anti-toxic, detoxifiant şi anti-putrefacţie intestinală (fermentaţie: indol, fenol, butirică) al Bacillus bifidus şi Bacillus bulgaricus, acţiunea lor contra infecţiilor intestinale (enterite, entero-colite, colite), a microbilor şi ciupercilor patogene din intestin şi corelarea pozitivă cu starea de sănătate, îmbătrânire sănătoasă şi longevitate activă. 

S-a stins din viață în 1916 la 71 de ani (destul de mult fata de speranța de viață a acelei epoci). 

Respectul posterității Ţinând cont de genialitatea, notorietatea și prestigiul marelui I. I. Mecinikov (1845-1916), patru naţiuni îşi revendică apartenenţa savantului: – ruşii, deoarece părinţii lui Mecinikov au trăit în Rusia și el s-a născut cetățean rus; – ucrainienii, fiindcă orașul nașterii sale, Harkov, este în Ucraina de azi (la Kiev există şi un prestigios Institut de Gerontologie); – evreii, având în vedere că mama lui a fost evreică; – francezii, deoarece din 1888 a lucrat la Paris, obţinând cetăţenia franceză. 

În 2016 s-au împlinit 100 de ani de la trecerea în neființă a lui Ilia I. Mecinikov (1845-1916), creatorul a două noi științe, savant cu ascendență nobiliară românească. Această aniversare reprezintă un fericit prilej de afirmare a respectului național și de omagiere academică românească a unei personalități ştiinţifice revendicate cultural – situație fără precedent – de nu mai puţin de 5 națiuni. 

Echipa Tiroida România 🇹🇩